Port Mahmudia - Faleza

Proiect amenajare și promenadă pe malul Dunării la Mahmudia


CONSTRUCTOR: COMPLEX DELTA SRL 

Un proiect finalizat și care a schimbat în totalitate imaginea falezei de astăzi din Mahmudia cu niște lucrări distincte în deplină concordanță cu cele de interes existente în teren: Zona dinspre Vest, intitulată Parc geologic pune în valoare formațiunea stâncoasă prezentă aici prin amenajarea unui traseu de promenadă care coboară înspre un punct de contact cu apele Dunarii, amenajarea unei platforme pentru belvedere și a unui amfiteatru orientat către Dunăre;

Zona centrală, intitulată Faleza comunală este configurată sub forma unei promenade pe malul Dunării care se desfășoară pe direcție Vest – Sud Est. Dotările amplasate de-a lungul acestei promenade sunt orientate către Dunăre și sunt reprezentate de: pavilion multifuncțional, pergolă, ponton și spațiu îmbarcare și debarcare pentru grupuri de turiști, trepte care asigură un punct de contact cu apa, loc de joacă pentru copii, foișor, turn de belvedere / observare pentru ornitologi amatori.

Faleza se termină cu o zonă cu caracter tehnic și nautic, alcătuită dintr-o rampă publică de lansare pentru ambarcațiuni mici și pentru ambarcațiuni mijlocii (din peridoc) această rampă îmbunătățește accesul în Delta Dunării pentru turiști.

Zona dinspre Sud Est intitulată Grădina publică, este un spațiu de relaxare și odihnă pe malul Dunării, cu elemente de floră endemică și dotat cu mobilier urban pentru odihnă și relaxare, orientat către Dunăre.

Comentariul arhitectului

Mahmudia este o mică așezare, la marginea Deltei Dunării. Pe lângă atmosfera pitorească, specifică micilor comunități rurale din Deltă, comuna beneficiază și de o accesibilitate foarte bună care generează un interes sporit al turiștilor și potențialul de dezvoltare a localității într-o poartă principală către Deltă. Pentru a realiza acest potențial, Mahmudia trebuie mai întâi să-și dezvolte infrastructura. În acest sens, a fost inițiat proiectul de amenajare a falezei comunale, ca un spațiu public atractiv și incluziv din punct de vedere social, un loc atractiv atât pentru membrii comunității locale, cât și pentru diversele categorii de turiști care tranzitează localitatea.
Pentru a pune în valoare atuurile și vocația terenului, conceptul de amenajare propune un spațiu public, polivalent compus din 3 zone funcționale, cu caracteristici diferite dar complementare: Parcul mineral, Faleza comunală și Grădina publică.
Parcul mineral: Din punct de vedere geografic, Mahmudia este ultimul punct de contact între apele Dunării și dealurile Dobrogei, iar acest detaliu reprezintă un element puternic de identitate locală. De aceea, proiectul de amenajare are în vedere punerea în valoare a reliefului spectaculos prin amenajarea unui Parc mineral, la limita de vest a terenului, marcată de un relief spectaculos, creat de formațiuni stâncoase care se întind până la contactul cu brațul Sfântu Gheorghe. Amenajarea parcului mineral este accesibilă atât utilizatorilor tipici, cât și celor cu dizabilități locomotorii. Principalele elemente componente ale parcului fiind platforma de belvedere, rampa suspendată care coboară până la un punctul de contact cu apa și amfiteatru de pe malul Dunării, care oferă o imagine panoramică asupra întregului parc.
Faleza comunală: La est față de Parcul mineral, se desfășoară o zonă care are vocația de spațiu central al comunei, promenadă pe malul Dunării. Faleza comunală reprezintă cea mai complexă porțiune din cadrul amenajării propuse. Astfel, pentru amenajarea acesteia, se au în vedere atât lucrări de infrastructură și apărare de mal (terasări, pereți de sprijin), cît și amenajări peisagistice, de spațiu public și de spațiu comunitar. De asemenea, aici se propune amenajarea unui loc de joacă pentru copii, construirea unui pavilion multifuncțional și a unui turn de observare pentru ornitologi amatori.
Grădina publică: Intervenția propusă asupra terenului se încheie în partea de Est, prin amenajarea unei grădini publice, pe malul Dunării. Printr-o intervenție minimală care păstrează atmosfera de mal natural, specific Deltei Dunării, amenajarea se va rezumă la realizarea unor alei de acces, din pietriș sau nisip stabilizat și amenajare peisagistică cu plante endemice. instalarea unor elemente de signalistică, informare turistică despre fauna și flora locală.